Te zărisem printre maști zburând spre Soare
Statuie arzând glacial într-un zâmbet amar,
Pe străzi ploua în noapte și călcam prin noroi,
Ca printre gânduri ucise de vânturi polare.

Te văzusem pe o scenă de teatru ambulant
Învățând mulțimile să râdă fad,
De atâta ploaie aripile-mi erau ude,
Și asfaltul mi se lipise de tâmple...

Te auzisem într-o sala de amfiteatru, murdară...
Actor sublimat în statuie de lut, stelară,
Îți crescuseră pe umeri aripi vibrând de voluptate,
Să-mi acoperi ochii, suav, cu-n val de fatalitate..