Adam se deșteaptă; îl arde lin coasta,
Femeia din față senină-i zâmbește,
Uimit, el se-ntreabă, ca-n vis, ce e asta ?
Bălaie și goală, la ce folosește ?
Deodată privirea în miez își țintește,
Stă gol de răsunet o clipă; din castă
Ființa-i un licăr de jinduri țâșnește...

Iar Eva, pătrunsă de dulcea săgeată,
Vărsându-și pe spate a pletelor unde,
Își plimbă surâsul cu-o grație-nceată,
Pe sâni, peste coapse, pe trupu-i oriunde,
Să afle ce taină-i deschisă... și, iată,
Ferindu-și rușinea cu palme plăpânde,
Mai mult o arată decât și-o ascunde.