De câte ierni am căutat cu sete
ca să descopăr orele târzii
firave ierburi de lumină bete
să mă înțepe iarăși în priviri.

De câte ierni am ascultat nebună
devreme-n diminețile rotunde
s-aud cum freamăt crengile răzbună
și explodează mugurii-n secunde.

Dor tălpile pe-ntinderile ninse,
de când alerg, și mâinile de frig,
de când tot caut, ard parcă-s aprinse
și glasul mi se-neacă, de când strig.

De câte ierni sălbatice și hâde
învăț cu câtă trudă se așteaptă
o clipă primăvara să-mi surâdă
printre ferestre 'naltă și-nțeleaptă...