Cât ne place de tare,
Să-nălțăm osanale
Decăderii morale, scufundării-n absurd!
Ne prefacem că știm, universuri întregi
Și sfârșim orice frază cu concluzii și legi.

E penibil să văd
Cum, lipsiți de talente,
Se ascund tot mai des
În ale lumii portrete, scrijelind epitete
Și cerând preamărire.

Unde sunt azi rapsozii
Ce știau cu o lira
Să-ți înhame speranța la al visului jug,
Conștienți că ce cântă
Îi va duce pe rug?

Au murit toți eroii,
Născătorii de spirit?
Păstrătorii de timp, cavalerii și caii
Care-aveau ca stindard
„Nicidecum nu se poate”?!

Vom sfârși în nevoia, neavută vreodată,
De-a fi morți mai-nainte
De a scoate o vorbă, de a face vreo faptă
Și vom cere medalii
Pentru c-am știut muri.