În ficare seară adormi la pieptul meu,
cu pleoapele sprijinite de suflet,
acolo unde visele capătă rațiune,
și iubirea sens…

Te adâncești în mine
și astfel, întreaga lume
se închide într-un abis sublim;
extaz, suspin,
strigăt, tăcere…

Ruinele cărnii se reclădesc,
când fiecare atingere
se plimbă pe trupurile noastre
și cerul coboară.

Te înfiripi în carnea mea
ca și când zilele sunt finale,
ne pierdem în clipe siderale
iar fereastra geme sub ploile reci;
iubirea se inchide în peștera firii
și știi,
că toate frământările tale se ascund la sânii mei.