De ar zbura toți fluturii, s-ar zgudui pământul
și orice negreseală s-ar inrosi, uitată,
ieșind prin coasta vieții s-ar aera adjunctul
din ochiul care tace, din partea achitată.

Tăceri bacoviene m-ar ingheța, stelare,
sătule de credinta frumosului din neguri,
m-ar mângâia, firește, si poate cu-adulare
vor intregi substanta cu zeci de adevăruri.

și ma cutremur zilnic doar amintind de mine
zeificându-mi timpul ce-am petrecut pe soclu
și-mi calc in umbra iarba, campiile-adeline,
inlocuiesc din clopot un plânset cu un cioclu...