simplitatea
este o frunză cu nervuri invizibile
o culoare pe care o recunoaștem doar când
imaginea se tulbură
se amestecă în inimă cu alte lumi

ceva nedefinit și fără liniște ne aseamănă
și ne distinge

o cădere vine în locul florii
și primăvara se întâmplă
celui care așteaptă în locul ei o copilărie
cu monștri

doar percepția unor adevăruri
pe care nu le numim
rămâne
- povestea mea de atunci
povestea mea de acum -
și ne privim în altă liniște fără sfârșit

luăm pagină cu pagină frunză cu frunză
sau un lucru după alt lucru
mai ales oamenii îi luăm așa
cu întreaga lor viață și îi așternem
fără să intrăm în destinul lor
în epilog

și așa - vorba lui naum - mai departe
tot mai departe de omenesc
tot mai