dezasamblez televizorul să văd micul oraș
din spate. căsuțe, străzi, oameni
mă înfing în ele ca o nebună
doar pentru că la serviciu avem o ședință
și am cumplită nevoie la toaletă
îmi țin mintea ocupată

din când în când se aud sunete
cu malformații. mă stresez
îmi adun picioarele
și-ncerc să mă abțin
cam de la orice
afară un tip îi spune unei tipe
că îl disperă
și sunt filmați fără să știe

butonul albastru de care învârt
se blochează și am straniul sentiment
că am stricat ceva

dar nu-mi pasă