Nu mai e rost de bun-rămas între noi doi,
Cuvinte nu mai sunt iar tu îmi pari străină,
Sătul de azi, îmi amintesc de ieri și zilele de joi
Când mă certai chiar dacă tu erai de vină.

Nu mai am chef să te îmbrățișez lasciv,
De pe chip mi te șterg și te-arunc la gunoi,
Sunt tot același care acum îți râde tardiv
Și-nmormântez cu două flori cuvântul „noi”.

Chiar dacă știu că nu am să te știu nicicând,
încă măzgălesc cu carioca gura ta
Și aproape mi te amintesc din când în când,
Cea care-ai fost să fii altuia și nu a mea.

Și multe zâmbete voi scrijeli pe foaia mea
Și multe sâmbete voi pierde amintindu-te bizar,
Chiar dacă și sângele îmi plânge după cea
Pe care-acum o pierd într-un articol de ziar.