a fost și el aici, a șters de ziduri frica
până când turnul s-a făcut mic
atins de ignoranță

dincolo de scări, prin pasaj, câțiva bătrâni
- sau poate doar umbre tăiate -
priveau cum se frământă frigul în genunchi
și le era foame, tot mai foame
de o viață afânată
ca un cozonac, o pâine de casă

și îmi vorbeai, îmi vorbeai
dar frazele tale cumpănite păreau stufăriș
mă ascundeau, îmi scoteau din minți
amiaza, ori numai razele oranj, prea blânde
le fotografiam răzleț, făceau pact
cu sunetele, cu liniștea sub care adorm

nici resturi de cer nu mai strâng de pe jos
nici haine bune, oameni simpli
un vuiet sub streșini, când te apropii și
nu știi dacă mă atingi sau doar
se sting felinarele

așa, înghețați, avem timp să ne scriem
câteva certitudini