Vorbe albastre înaltul îl suie,
Vorbele negre rămân pe aici,
Toate adună ideea ce nu e
Cer sau pământ sau cum vrei ca să-i zici.

Nu te exprimi ideal de poveste
Fără regretul de-a nu dezvolta
Toate trăirile tale celeste
Sparte-n pământul în care vei sta.

Bulgări de lut și la capăt o piatră,
Taci, nu mai este nimica de spus,
Iată cățelul pământului latră
Predestinarea acestui apus.

Timpul, bătrânul, îngroapă cuvinte,
Sunt ale tale și ce dacă sunt,
Vai de acele ce-i stau înainte,
Nu am putere și nu îl înfrunt!

Restul e pulbere imaterială,
Seamănă parcă cu spațiul stelar
Unde se pierde veriga orală
Prinsă acelor cuvinte cu har.

Ele adună ideea ce nu e
Cer sau pământ sau cum vrei ca să-i zici,
Este ceva ce înaltul îl suie?
Nu-i și nici eu nu mai sunt pe aici!