îmbărbătarea nu se simte în privire
o angoasă diformă către ceea ce spun sau fac ceilalți
un octopus gigant care soarbe cu porii
spasme și unde în care se cade se pierde
o pată pe retină. o pictură modestă cu o vază și fructe care seamănă cu merele
mara se agită își schimbă poziția față de lucruri de oameni
ceața de afară taie respirația și moare adânc înăuntru
în camerele în care se face dragoste cu lumina aprinsă
unde căldura nu piere la venirea iernii
mara își pune mâinile pe pieptul lui
și acolo e dulce, prin vene curge un sirop de coacăze
mai adânc sunt clopote grele de bronz
o mitologie proaspătă unde dragostea crește


*
pentru că ziua se împarte după cum te trezești
*
s-ar putea să nu-ți mai pot scrie de vreme ce exiști
nici măcar nu m-am gândit la transparență
mă uitam la ușurința cu care făcea umbre altcineva
cum lăsa pensula să treacă peste forme până se iveau
părea un fel de decolorare a albului
ș-apoi la tine încet te conturai în forma precisă

firesc se aplică o cenzură a fibrelor
gesturile țin de acea normalitate a dimineții în care nu ai nimic de făcut
și rămâi în pat unde se duce intimitatea.
ochii se zgâiesc din afară și știu că există o fațadă a nopților o copertină în care închidem lucrurile firave mai ales pruncii mai ales mamele
și singurul lucru pe care îl mai știi e că între cele două dimineți nu a fost noapte