Îl înjur o dată, adânc,
în gând…
de mamă, de tată, de toți strămoșii care l-au născut,
să-i pot săruta decantat, un început.
Nu m-ar surprinde precar, din furii
sfârșitul lumii,
sm să răspund mincinoasă: eu n-am greșit,
am preaiubit.
Tu poți judeca, mă întreb oare, ce ai izgonit,
ai rătăcit,
unul de altul, aruncați pe frecvențe stinghere,
în diverse unghere,
de vârstă, de piele… de avere ?
Alergăm continuu să cercetam, să încercăm,
accidental să găsim,
incremental numai, iubim.
Ne plânge cu lacrimi mari neputința,
conștiința,
compensăm doar când ne atingem ființa,
prin oglinda care-i înhață,
oblic prin față,
Luminii esența.