Vorbind cu îngerii aseară-am dus
Scrisoarea-n rime fine colo Sus:
Tu cum o mai duci, tată?
Iarna-i cu alb far' de pată
Se așterne domol în țărână
Nu-i chip toamnei să mai rămână
S-au scuturat copacii de melancolie
Pastelul e-acum un carbune, negru-argintie
Coroane-au apus stingher pe mormânt
Lumânări se apleacă tăcut la pământ
Iar noi ne-nvârtim-n a vieții roată
Prezentu-i trecut, acum e odată
Am trecut în anul lui nouă, de-acu'
L-am lăsat pe opt în urmă, dar pe tine, nu
La mormânt, Irina-ți recită Minulescu
Ba chiar Luceafărul, pe marele Eminescu
Mama-ți împarte sufletul la sărmani
Ard lumânări fără număr și fără de ani
Eu îmi țes visele-ntr-un portret
Ma joc cu cuvinte și rime ca un poet
Emi descoperă lumea cu ochi de copil
Are scântei în privire și pare agil
Aștept anotimpul boem să văd iasomia
Tu ai plantat-o-n inimi precum melancolia
Un nou anotimp trece fără tine, iată,
Spune-mi, tu cum o mai duci, tată?