fiindu-mi corpul din burete
acesta se îmbibă continuu
cu scursorile semenilor
inima-mi e un magnet care
atrage tot răul
ce plutește în juru-i
așa stând lucrurile am ajuns
să fiu depozit de insulte
injurii înjosiri
de vină e wilhelm tell
ăl ce a despicat mărul
rețelele mele de neuroni
neasumându-și răspunderea
proiectează filmul mai departe
pe ecranul cenușiu al creierului
unde erupțiile se țin lanț
ca pe soare la fel și execuțiile
torță arzândă sângele
dă foc procesului de separare
a maimuței de om
abuzul-popice doboară
nounăscuții ce zboară ca fluturii
sub cupola albastră
cineva mi-a turnat gunoiul
societății în buzunare iar eu
nedumerit nu știu cui
să-i mulțumesc pentru îngrășăminte