Nu, nu-l văzusem dintr-o dată,
Ci doar când chipul lui mi s-a impus,
Mai bine zis, ochii îl precedaseră
Și săpaseră în memoria mea o brazdă neîncrezătoare și uimită.

Nu l-am auzit strecurându-se în mine,
Și iată că se instala
Și-și încălzea mâinile de ființa mea
Și inima de amintirea mea

Cu siguranța oarbă
A celui ce a semănat
Și care acum așteaptă
Germinarea și încolțirea

Și să se deschidă și să cânte
Câmpul de grâu ațipit și floarea sălbatică
Aceea care ieri încă
Își dansa dansul ei solitar…