Un rând de cuvinte înșirate
Apasă un suflet pătruns
Alții le-au spus cu ardoare
Pe el la pământ l-au pus.

Nimeni azi nu mai ascultă
Glasul unei nopți de vară
Toți așteaptă răsăritul
Și lumina clară.

Doar el singur mai veghează
Stâncile arse in veci
Oricât le-ar cuprinde focul
Noaptea le gasește reci.

Seara nu mai este soare
Și nu mai e nici căldura
Sunt doar sufletele stinse
Care contemplă cu luna.

Și mai cade cate-o stea
Ideal zadarnic…
O scândeie rătăcită
Ca un gând obraznic.

Și cum vine dimineața
Se apropie sfârsitul
Prima rază de lumină
Va marca-neputul.

Unii își încep cântarea,
Alții-o lasă mai domol
Stâncile-și plâng așteptarea,
Cu răbdarea lor cu tot.