Despre Margareta Vis s-a scris o singură dată
Era iarnă și Margareta a fost văzută umblând goală pe stradă.
Textul avea 250 de caractere și era un articol de coloană într-un cotidian. Fotografia care îl însoțea era ilustrativă. Bineînțeles trupul fotografiat aparținea unei fete necunoscute de pe net. Era în iarna lui 2003.

Fata își poartă părul despletit și are ochii negri.

Apoi, într-o zi, a fost la circul din oraș. Cămila era într-adevăr nesuferită, avea să spună mai târziu - în toamna lui 2001.

Visa ca tatăl său să fi fost preot. Cânta în amvon în timp ce-și bărbierea cu grijă obrajii.

Curând după aceea avea să se descopere că are o mătușă moartă de mult a cărei moștenire 1200 de zeni japonezi i-o lăsase fetei. În primăvara lui 2009 moștenirea avea să fie sustrasă într-un mod judicios de către o altă rudă care se dovedise și ea a fi moartă încă din '72 cînd încă bunica aștepta americanii la poartă.

Tatăl său, Grigore Vis, poet, petrecea ore rezonabile în fața biroului de scris, după ce se întorcea de la slujbă și-și îndeplinea treburile casnice. Ea înseși nu arătase vreo înclinație spre vreuna din preocupările spiritului. Era bună și inimoasă. Avea părul blond și cămașa albă.

Noaptea, prin 2005, într-o vară caldă, trăgea jaluzelele de la geam și lăsa aerul răcoros să-i intre în cameră.

Aici s-a strecurat o greșeală. Acum vreo doi ani.