când mă ridic am mâinile foarte curate
de parcă nici n-am atins pământul
poate că nici nu l-am atins și ieri a fost un zbor ca al păpădiilor când pocnesc în vânt
iarba miroasea însă a proaspăt de seceră
nu, nu suntem la țară suntem în mijlocul bucureștiului
și nu am de ales. haite de câini se plimbă între mes amis și carul cu bere

era o vreme când știam să fug de frică să mă ascund
între canapea și bibliotecă
stăteam în fund, cu capul în palme
probabil plângeam nu mai știu
țineam radioul deschis așteptam
o singură piesă de obicei o dădeau pe la trei noaptea
mă trezeam întodeauna pentru încă o partidă de singurătate


nu cred că am căzut ieri ar fi fost prea ușor
să-mi țin ochii închiși într-un somn difuz
o lume în care apari fantomatic
ești tot tu și gândurile tale în care mă plimbi prin orașe fără câini
fără frică
călărim sfinxul și facem găuri în piramide
ai un covor fermecat și două melodii despre fericire-nefericire
sper să te văd astă seară după ce se termină meciul
în fiecare seară sunt meciuri
între cele două echipe nu trebuie să învingă nimeni doar să fie prezenți


cineva trebuie să se urce în tren în mașină
să parcurgă distanța asta care nu se mai termină nu se mai termină nu se mai ter....

sau
doar să respire
ușor în fotoliul unui psiholog
inofensiv
să închidă ochii
să aștepte
până trec toate
gândurile de care eu
m-am îndrăgostit