săpând tunelul care
unește maxilarul
superior cu cel inferior
te invadează întrebări
ce aduc neliniștea în mare
zgâlțâind frenetic
corabia chiar neboemă
catargele disperate încearcă
să rețină o umbră de
lumină să se agațe
de un colț de stea
dintele călit al ancorei
e mistuit de frică
de dorul de a mușca
din felia plajei
totul e în mișcare
în clocot spre inima ta
te gândești de ce
nu te-a înfiat zborul
chiar și către nicăieri
dar zbor să fie
sus cât mai sus
să le poți servi masa
celor ce au fost și celor ce vor fi
între două taifasuri
cu dumnezeu
cutremurele năruie
bastionul cuvintelor
evadate literele roiesc
încercând să refacă
cuvântul care se scufundă
tot mai adânc
ca să te pătrundă
aerul din ce în ce mai
rarefiat al piscurilor
marine ispita celor mai
lucitoare perle