Aprinzi lumină-n inimi la cei ce te privesc,
Creezi noi universuri când vii zâmbind spre mine.
Pe unde calci, cresc râuri de crini și de glicine,
Sărutul tău vulcanii din sânge mi-i trezesc.

În grote-adânci de aur fierbinte cad cu tine
Și-n galaxii ne pierdem plutind nepământești,
Căci tu mă-nalți prin pulberi de aștri noi cerești,
Dar de mă uiți, tot spațiul un negru punct devine.

Cât timp speranța lumii e axă-n univers,
Eu nu te mai pot pierde, căci umbra ta mi-e soare
Și-n ochii mei am flame topind fără revers.

Inima mea e-n tine - și-a ta în mine-apare -
Și tot ce-ți scriu devine un cântec sfânt și-un vers
Care se-nalță-n stele prin raze orbitoare.