cât lunec pe partea arsă a palmelor
cât apa oglinzii m-ascultă
tânără femeia din unde
mângâie o pasăre flamingo și cântă:
"nimeni nu afle ce e-n inima mea
cine ca mine astfel și-a vrut-o"
port încet sacoșa cu pâine rotundă
limbile ceasului meu-o lingură mare
și mică-n
tăcerea și frica sublime
urzind suspinele-n fața de masă neutră
ce hotar ruginit îmi rămâne în luptă
trec rufe și vase și gânduri de aur
rotindu-le într-o singură lacrimă lungă
cu stânga țin umerii păsării-n sus
dreapta apropie-ncet de ureche
farfuria adâncă...