Inima ta, de fapt
lumea ta,
ca o gură de rechin
m-a prins în visul interminabil
care ne leagă, parcă de secole, de fapt
doar de câteva stinghere secunde,
iar colții cât un meridian terestru
mă străbat de la polul iubirii tale
cu miliarde de tone de gheață,
trece pe la ecuatorul adevăratei dragoste
și rămâne înfipt ca un harpon, în altă inimă de gheață.

Nu-i așa ?
Inimile noastre, ca două poluri...
Gândul meu, ca și Amundsen, mânând
câinii cu ochi albaștri
spre punctul
după care se orientează
fiecare navigator,
rătăcit, sau nu