privesc în creierul nopții goale
crudul adevăr al iubirii pansate
cu o frunză de lipan
și mă întreb de ce mă doare
timpanul vorbelor ce sună
la o salvare
îmi iau sufletul din tava oxidabilă
și dau să-l adun într-o broboadă
deschisă la culoare
mă frec la ochi și cad pe gânduri
lovindu-mă în balonul de săpun
cu coajă
îmi adun tălpile din praful de pe tobă
și strâng în pumni ce mi-a rămas
o noapte nudă de uitat
… scufundă.