agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5739 .



melcul lui pascal
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [koga ion ]

2006-06-06  | [This text should be read in romana]    | 



¤ „noi n-o să ne iubim copilul, nu-i așa?” ¤



de câte ori visezi

partea de pat pe care dormi se înalță
eu nu mai pot să trec prin somn decât strecurându-mi
sexul
în arcurile deșelate ale ceasului
și fiecare orgasm capătă astfel forma aceea perfectă
de spirală oțelită

ți-am spus vreodată? iubirea e direct proporțională
cu pătratul oricărei raze înmulțit cu numărul secundelor
de când ne-am cunoscut

¤

la micul dejun

scot cu mâna
din cana de vin toate muștele care au băut
peste noapte
zborul fezandat nu ține cont de dimensiune
le mănânc una câte una – nu le număr
sunt preocupat de mișcarea pendulatorie
a sânilor tăi
la vederea cărora pereții schimbă fețe-fețe
colorându-se alternativ decolorându-se simultan

- să scoți tu rufele din mașină te rog
mă săruți și treci prin tocul ușii
ca un prunc mirat de pragurile nașterii

¤

ieșirea ta

dislocă un volum egal cu numărul bătăilor din buze
alerg în balcon unde întind pe sârmă orice obiect
umezit
de emoție
curentul electric este pentru inimă
o binecuvântare
un blestem și-un balsam

¤

mă întorc

la masa de scris
stau așa încremenit
trup neputincios în a se autopropune
inspirației
muzei coborâte din buletinele de știri
documentarele despre stufatul neologic
al femeii-p(r)o(cl)et
sau din circoteca divertismentului de genul
iartă-mă
sunt surprins
te iubesc

fără tine nimeni&nimic nu se lasă descris

¤

indiferent

îmi privesc unghiile pământii atârnând peste foaie
curbura mizeriei ar putea să însemne figură de stil
nu mi-e chin
nu mi-e lene
nu mi-e verbe la kil
ci lumea este pentru mine bara unui pătuț
de care
dacă stau în picioare
îmi ciobesc repetat dinții

¤

aștept să cresc

e atâta liniște în absență
încât aud cum se lungesc frunzele dracenei
izbindu-se de zid sub un unghi de incidență
congruent fericirilor scurte dar intense
cauzate fie și de autosatisfacere

tremur
ca un cearșaf bătut de vânt
mi se usucă numai acele porțiuni de piele
pe care limba ta
limba noastră
limba încă română
le-a atins fără să geamă

dar acesta este un subiect lipsit de viitor
mai ales de viitorul perfect
și de imperfectul acustic

¤

â din a

de câte ori sună la ușă mă bâlbâi
nu mă uit pe vizor
adulmec prin fanta unde ar fi trebuit să fie pragul
de jos
dacă nu miroase a căprioară
nu deschid
vederea oricui în afară de tine
îmi produce un rău existențial



¤ ¤ ¤

datina o cere – îmi bocesc:
întrerupt în linii sau cu voce spartă

între mine și-ntre ce-aș fi fost
e o țară ștearsă de pe hartă

aș putea să scriu până te naști

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!