agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-06 | [This text should be read in romana] |
¤ „noi n-o să ne iubim copilul, nu-i așa?” ¤
de câte ori visezi partea de pat pe care dormi se înalță eu nu mai pot să trec prin somn decât strecurându-mi sexul în arcurile deșelate ale ceasului și fiecare orgasm capătă astfel forma aceea perfectă de spirală oțelită ți-am spus vreodată? iubirea e direct proporțională cu pătratul oricărei raze înmulțit cu numărul secundelor de când ne-am cunoscut ¤ la micul dejun scot cu mâna din cana de vin toate muștele care au băut peste noapte zborul fezandat nu ține cont de dimensiune le mănânc una câte una – nu le număr sunt preocupat de mișcarea pendulatorie a sânilor tăi la vederea cărora pereții schimbă fețe-fețe colorându-se alternativ decolorându-se simultan - să scoți tu rufele din mașină te rog mă săruți și treci prin tocul ușii ca un prunc mirat de pragurile nașterii ¤ ieșirea ta dislocă un volum egal cu numărul bătăilor din buze alerg în balcon unde întind pe sârmă orice obiect umezit de emoție curentul electric este pentru inimă o binecuvântare un blestem și-un balsam ¤ mă întorc la masa de scris stau așa încremenit trup neputincios în a se autopropune inspirației muzei coborâte din buletinele de știri documentarele despre stufatul neologic al femeii-p(r)o(cl)et sau din circoteca divertismentului de genul iartă-mă sunt surprins te iubesc fără tine nimeni&nimic nu se lasă descris ¤ indiferent îmi privesc unghiile pământii atârnând peste foaie curbura mizeriei ar putea să însemne figură de stil nu mi-e chin nu mi-e lene nu mi-e verbe la kil ci lumea este pentru mine bara unui pătuț de care dacă stau în picioare îmi ciobesc repetat dinții ¤ aștept să cresc e atâta liniște în absență încât aud cum se lungesc frunzele dracenei izbindu-se de zid sub un unghi de incidență congruent fericirilor scurte dar intense cauzate fie și de autosatisfacere tremur ca un cearșaf bătut de vânt mi se usucă numai acele porțiuni de piele pe care limba ta limba noastră limba încă română le-a atins fără să geamă dar acesta este un subiect lipsit de viitor mai ales de viitorul perfect și de imperfectul acustic ¤ â din a de câte ori sună la ușă mă bâlbâi nu mă uit pe vizor adulmec prin fanta unde ar fi trebuit să fie pragul de jos dacă nu miroase a căprioară nu deschid vederea oricui în afară de tine îmi produce un rău existențial ¤ ¤ ¤ datina o cere – îmi bocesc: întrerupt în linii sau cu voce spartă între mine și-ntre ce-aș fi fost e o țară ștearsă de pe hartă aș putea să scriu până te naști
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy