a fost odată o clipă nemuritoare,
un Univers care stă fără să se miște,
fără să moară.
acel Univers primar nu mai există
căci s-a transformat intr-o cursă neoprită
cu plecare din stația Viață
spre Moarte
și cu întoarcere.
dimineața obișnuiau să vină tineri
în stația Viață
iar seara plecau de aici bătrâni.
cineva totuși trebuie să fi incurcat
mersul trenurilor
căci astăzi vin și pleacă
și bătrâni și tineri
împreună, la aceeași oră
și spre Viață,
și spre Moarte.
unii rămân dezorientați
în sălile de așteptare, rătăcind pe linii,
și în vagoanele fără suflet și grele…
ah! iată, din lipsă de călători
s-a sistat orice legătură
spre Viață
toate drumurile duc de astăzi
spre Moarte