parfum de crizantemă...
așa miros lacrimile tale,
când îmi aplec capul
pe umărul tău
și ascult simfonia tristeții
ce-ți atinge inima.

încep și eu să plâng
și plângem împreună,
ne udăm obrajii, buzele
și-apoi ne sărutăm
ca să-ndepărtăm roua tristeții
ce s-a prelins pe fața noastră.

adie ușor vântul în odaie,
dar nu-l simțim...
suntem prea adânciți
în propriul nostru suflet...
frigul ne îmbată cu visare.

și-așteptăm noaptea-mbrățișați,
pe jos, lângă fereastră,
dar nu spunem nimic...
inimile noastre, prin bătăi,
îngână versuri.