sunt plămădit

din carnea lui Eros și sângele lui Bachus

priviți-mi îngerul intrat în stare de ebrietate

fantomă alimentată de singurătate

în colivia oaselor este închisă o inimă

ce bate la poartă fără niciun răspuns

inima este și vie și moartă

pe jumătate înșelată

de propriul ecou

te simt dincolo de imaginație

dar mă aflu într-un timp fără spațiu și într-un spațiu acronic

(i se mai spune gaură neagră și vreau să atrag

toată materia ta)

secundele dansează striptease în fața plăcerilor carnale

cerșesc infinitului începutul sfârșitului

vreau să fiu Om așa cum simt eu Omul

să trăiesc printre culori

și nu printre cuvinte născute din euforia

de visuri și speranțe alb-negru

palmele astea ar fi trebuit să fie porți către alte vieți

degetele astea menghină

ar fi trebuit să fie aripi sau muguri

celulele mele sunt spori care vor parazita universul

ce mică-i lumea când te cuprinde

colapsul iubirii

prăbușirea tuturor zeilor

în caverna omului primitiv

cerul capotează

toate stelele rămân plate pe o stradă pe care-am fost celebri

sfinții au chipul cioplit în marmura albă și rece

eu mă închin la niște rămășite din lut

seamănă cu niște figurine

cu sânii tăi aduc și cu buzele tale

(unde ești, coloana mea vertebrală este infinită

și plină de sevă)

îmi pot crește frunze pe fruntea Lunii

sau rădăcini în inima Pământului

pot fi vântul sau gândul

și-n lacrimă te pot scălda, să fii nemuritoare

amintește-ți ce am simțit, îngerul meu

cea mai frumoasă clipă de sinceritate

săgetându-mi sufletul dezvelit de iertare

un copil surghiunit într-o colivie de vise erotice

condamnat la dorință

mai exist?