doi porumbei în cuibul lor în clipocit
de rouă dorm
pe așternut umbrit de rama de tablou
și visele umbresc
(decorul tandru cu șemineu)
ascund speranță sub aripi treziți
din somn...

doar vuiet soarele trăznește bezna
norilor candoare (privit prin geamul
transpirat)
un fâlfâit de înger răcorește
când ea e viață
și el moare...

acum când luna în sclipiri aprinde lumânări
de ceară
(seductie si abandon)
prin dor candele se aprind
și liniștea de cuib în noapte
se coboară...

un bocet surd privind absurd
spre dimineață
(când visele nu mai au somn)
e șansa care va trezi
dar n-o zărim trecând adeseori
prin ceață...

doi porumbei în cuibul lor în clipocit
de rouă dorm
(e ca un film din anii de liceu)
ascund speranță sub aripi treziți
din amintiri,
ei dorm...