Mintea-mi ascunde culori pe care vreau sã le cunosc
Ochii-mi privesc lacomi spre noi linii ce deseneazã acelasi orizont
Calm,deschis,mitic si depãrtat
Amintit în poeme cu morti si cu îndrãgostiti,cu morminte si eroi
Limita unei imaginatii limitate de o existentã placidã
Aproape de pãcat precum somnul de moarte
Aceeasi origine le uneste
Dar o altã menire le desparte

E bine sã fiu acum în fata Ta
ÃŽnaintea timpului pentru prima datã...
O,Doamne ce paradox !
Este definitia Divinitãtii
Iatã-mã încã viu
ÃŽncã judec,desi judecat
Aspir la înfãptuirea unei plãceri nepãmântesti
Aceea de a fi dumnezeul lumii privitã prin ochii mei
Ochii mei ar trebui judecati,nu eu
Eu,spiritul meu,sufletul meu si carnea de pe el
Acum,aproape sunt obosit de tãcerea aceasta înaltã si demnã
Si îmi plec ochii,aceiasi care m-au adus atât de sus,în fata Lui
E timpul ca eu sã tac din gurã si mai ales din ochi
Ultimul bastion s-a predat de bunã voie si fãrã voia lui...

Mã privesc în oglindã,revenit,pedepsit,îndãruit
Tot restul vietii mele voi tãcea
ÃŽncercând sã imit tãcerea Creatorului
Sau,poate,sã aduc putinã demnitate în lumea mea
Rãmasã fãrã dumnezei.