Mă-ntorc spre epoca de piatră
Să retrăiesc un vechi coșmar...
S-aud cum iarăși lupii latră,
Să uit de ceas și de calendar.

Copilul care-am fost demult
Se răzvrătește inuman;
Privind în urmă îl ascult
Și mă cufund în obsidian.

Perfectul simlu sau compus
Se descompune-ntr-un calvar
Și-ntreg sau dublu--juxtapus--
Prefer gândirea de barbar.

Trecutul primordial perturbă
Tăcerea din albumul greu,
Și din puțin lignit și turbă
Mă retușează să fiu eu.

Ce-i vechi cu vechiul să rămână,
Să nu mă lase să dispar
Și să ajung din nou țărână...
Căci vreau să fiu din nou barbar.

Să fiu o ființă primitivă
Când silexul îl simt în palmă,
Acum puterea mi-e tardivă
Dar vreau să fie iarăși calmă.

Din homo sapiens mă nasc
Și homo sapiens trăiesc,
O punte între mine casc
Și-n homo sapiens sfârșesc.

Mi-e calea dreaptă ocolita
Spre dogmele de fel și fel,
Dar trăsătura mi-e pornită
Să fiu c-o treaptă mai rebel.

Tunelul timpului mă-nghite
Și mă aruncă în trecut
Spre peșteri vechi și prăfuite
În care-odată m-am născut.

În lemn de fosfor,luminată,
Caverna mi se pare mit...
Picturi rupestre prinse-n piatră
Și liniște ca într-un schit.

Afară totu-i ca mereu
În peisajul cu mamuți.
Nu-mi vine-a crede că sunt eu
Și mastodonții,sus în munți.

Și pacea simt că mă înșfacă
Iar toți mamuții se reped
Cu colții albi ieșiți din teacă
Spre trupul meu ce îl reneg.

Acum doar noaptea de catran,
Cu luna naște un sufix,
Și în trecutul obsidian
Mă relaxez pe crucifix.

05-03-2000