II. Portretul unui rege

O tineam de mana, in timp ce strabateam la pas bulevardele largi ale orasului. « Minunat !gandeam eu, cum caldura poate insufleti totul ! » Era o zi de iarna, dar lumina si o umbra de caldura nu se sfiisera sa apara.Un Februarie degenerat, cu siguranta asta era ceea ce se infatisa sub privirile mele. Ii zambeam, si ea la randul ei imi zambea.
Nu stiu daca ati incercat vreodata astfel de jocuri ; cu persoane cunoscute sau fara, acesta este un truc pe care hipnoitizatorii si iluzionistii il folosesc pentru a verifica sugestibilitatea subiectului.Se aseaza langa el, si face cateva gesturi care asteapta sa ii fie copiate de subiect. De cele mai multe ori rezultatul este cel scontat :subiectul ii copiaza miscarile , si concluziile sunt evidente, este un individ usor de influentat.
Acelasi joc il jucam si noi…Ea imi zambea fugar, asteptand de la mine aceiasi reactie, iar eu o prindeam de mijloc, spunandu-i cat o iubesc de mult.
Este minunat cum uneori exista clipe cand poti uita cu totul de cotidian…deseori ma confund cu grijile fiecarei zile si cu temerile ai. Caci si zilele au temerile ei, acelea ale zilei de maine, cu care dezvolta o concurenta acerba, functie de insusirile unice ale lor. Ningea cu lumina peste iarna, si parca lumina ii aprindea si lui chipul. Statea acolo dintotdeauna, confundat cu peisajul desi facand nota discordanta cu acesta.Era un batran inca in putere.Nu avea mai mult de saizeci de ani, dar riduri adanci ii brazdau chipul.Umbriti de sprancene albe si groase, unite in mijloc, te priveau blajin doi ochi de culoarea cerului senin de vara, doi ochi inlacrimati tot timpul , stand parca sa izvorasca suvoiae , tremurand la fiecare banut care cadea in palaria ponosita asezata la picioarele lui.
Il priveam fascinat.nu era prima data cand il vazusem, treceam pe acolo aproape in fiecare zi , insa niciodata pana atunci nu luasem aminte la acest ghemotoc cenusiu de pe caldaram. Acum incep sa rememorez imagini cu el.Ceva ma frapeaza : niciodata nu il auzisem cerand ceva , vietuia cu maxima discretie, si ai fi putut crede ca era doar un calator obosit de drum care se odihneste inainte de a pleca mai departe. Avea o postura demna aproape ca ar fi fost semeata daca s-ar fi ridicat , insa el se smerea la adapostul anonimatului. In acel moment mi-as fi dorit sa fiu ca el ;mic neinsemnat, modest, sa pot trece neobservat, fara grija de a pastra aparentele. O zguduitura ma aduse la realitate :
-Ce faci, dormi ?era vocea Ei.
Am realizat c aincremenisem in mijlocul murdar.Ciudat cum cateodata timpul se scurge pe langa tine fara a fi observat. Dintr-o privinta, timpul se aseamana acestui rege al trotuarului, timpul este demn, niciodata plecat, supus, dar discret pana la capat incat nici nu ii constientizezi prezenta.
Atemporalitatea ca insusire obiectiva umana va ramane numai o fantezie, caci chiar de vom putea evita timpul, nu vom reusi sa fim demni si concomitent supusi asemenea lui

POrtretul acestui om nu va intra niciodata in cartile de istorie, insa daca ii va ura vreunui trecator grabit si milostiv « noroc », atunci cand acesta ii va arunca in soioasa palarie tronand ca o firma a vreunei prevalii de cartier un banut, sau daca va fi mai instarit o bancnota, indiferent de valoarea acesteia, si daca acesta va avea noroc cu adevarat, castigand la loterie, sau si ma bine, gasindu-si perechea, si daca aceasta va schimba cursul istoriei, atunci valoarea acestui pana la urma pitoresc personaj, fara de care peisajul nu ar avea contururi insinuante, lascive pe alocuri, va fi infinit mai mare decat chiar si a unui mare strateg…
Se spune de obicei « Fericiti cei blanzi… » Nu sunt nicidecum un om bland. Pasnic poate, insa nu bland, nu asa cum este el, cel ce sta la picioarele mele. Ii intind o bancnota cel putin la fel de soioasa cap alaria lui…Chiar bancnotelor atat de murdare e absolut minunat cum o specie atat de pretentioasa ca omul le acorda o asa mare importanta…bancnote murdare, rupte, ingalbenite sau spalacie, trecute prin maini fine de directori si intelectuali la fel ca si prin maini batatorite, obosite si murdare, framantandu-se obsesiv una intr-alta sau refugindu-se in buzunare, cautand sa se agate de un fir de ata, orice, numai sa nu fie vazute de lumina zile si zeci de priviri indiscrete.
-Faci risipa ! imi spuse ea, si ma trase de mana mai departe.
-Sa fii fericit !se auzi o voce ragusita, dar calma , calma ca o adiere de vant prinre pomii padurii, o voce calma cum numai un om impacat cu sine insusi poate avea , fara nici o urma de ingrijorare sau tremur.
Si totusi ochii lui se zbateau in lacrimi. Atunci cand ochii plang , si vocea iti tremura.
Dar lui ochii ii plangeau si voicea ii zambea.
M-am intors brusc, cu dorinta de a ma aseza langa el. Vroiam sa invat cum sa imi rada ochiii si sa imi planga vocea, sa il completez.
ad ram revenit cu picioarele pep amant.De mana ma tragea ea, insistent, și ea capatase un nume.
-Gata Ioana, vin. Scuza-ma, eram pierdut printre ganduri.
Ioana nu m-a putut intelege niciodata.Dintotdeauna, fusese o fire pragmatica, realista.Gandea rece, și cred ca iubea tot rece, asa cum și privea.Poate in alta lume, ar fi fost potrivita pentru mine, insa in acenser simulacru de razboi invingandu-ma, mi se pare ca ma domina, și nu ca ma completa.
Daca vreodata cineva ar incerca sa ma supuna , si nu sa ma ingenunchieze, atunci ingerii nu ar mai avea aripi. Daca a fi rege inseamna a pierde totul pentru a dobandi o coroana fara prêt, atunci a fi rege se vrea a avea rani sangerande pe genunchi, si a cere mila supusilor pentru care te-ai incoronat, atunci a fi rege nu este mare lucru. Nu este nicidecum o bucurie a iti privi trupul de sus si anu vede altceva decat mizerie si rusine, si de asta m-am convins atunci cand am strans din nou mana ei. Mi-era rusine de mine, mi-era rusine de amandoi, si atunci am macelarit-o pe Ioana in mii de bucati, imprastiindu-le in toate unnghiurile pamantului, sau cel putin mi-as fi dorit sa fac asta.
Daca era un lucru care imi lipsea, si imi lipseste, acetsa este curajul, indrazneala de a face tottul fara a masura nimic inainte.
De multe ori, imi doaream aproape cu disperare( nu stiu daca v-ati dorit ceva cu disperare , sa simti in tine un clocot nestavilit care sta sa izbucneasca fierbinte , generat de maruntisuri banale, de pilda un mic soldatel de colectie care marsluieste cadentat, sau bunaoara o racoritoare in mijlocul lui Cuptor atunci cand nu ai de unde sa o cumperi, chiar daca ai la indemana o sursa de apa potabila.Este o s enzatie groaznica….simti ca te mistui incet numai de dorinta…Dupa ce am macelarit-o mi-a parut rau. Ioana nu merita sa ii fac asta.Nu merita pentru ca mai tarziu aveam sa o vad asa cum era ea cu adevarat.