las ochii deoparte
mama îmi strecoară pe sub ușa morții
o epistolă
despre mersul omului în urmă
tot mai în urmă

mi-e frig dinlăuntru
ea știe
doarme la răscrucea din sternul meu
am uitat cum se spune naștere
ea nu
am uitat cum se spune viață
ea nu

e bună ziua mamă când muști din ea
ca din primul măr
fără să presimți corpul suspendat
între rădăcini

ochii îmi rămân foarte bine înfipți
în pământul de-acasă
iar tu și tata și eu
ne încruntăm la fel când se aruncă
în groapa de gunoi a vieții
restul toamnei

știu mamă nu îmi port bine haina
nu îmi intră sufletul
de atâta strânsoare
și am pumnii mici mici ca nucile
sparte de talpa Întâmplătorului

ai plecat de ceva timp
acolo în mormanul acela de trupuri
mă întreb cât aer mai ai
aici eu abia îmi respir dimineața