furnizăm mâini,
degete subțiri mai albe și aproape de profeți,
fustele turbină compleșite în mahmureli
de oliban.
frântă,
proximitatea taliilor noastre se înfășoară
în uragane încetinite de timp
în loc să ne luăm zborul ca toți ceilalți, noi ne îmbrățișăm la pământ
într-un muget
mult prea lung
pentru a-i cuprinde sfârșitul.

prăbușiți așteptăm pe rând
emulativ
ca propria sudoare
să se crispeze în jurul becului
stins
mevlana
rumi, opac-străveziu
mai înțelept
neatins
și neaprins
ațâță neoanele,
împinge spițele
își copleșește ochii, îi închide pe-ai noștri
sau noi îl închidem pe el
într-o pălărie de cânepă și o fustă bine decolată
înfloritor în jurul bazinului cu intestine
dorința de a atinge întrerupătorul doar cu gândul
de a cultiva tăcerea într-o pivotare fără-ntretăieri

probabil că nu e nimic de spus, partea rațională din noi se anulează când ne rotim, și podeaua nu se mai alătură pașilor, ci se oprește să ne asculte căldura. ne ridicăm un puls, îl coborâm pe celălalt, ne înclinăm lobul drept către pământ și adormim în anularea propriului rezon.

sau încă o dată
ne încleștăm palmele relaxate în două puncte distincte
în aer
vom zemui diagonala mîinilor
în derulare
adâncime
înălțime
și lățimea momentului în care
urmează să nu ne mai oprim