atunci când îmi spun că nu se mai poate
undeva se coboară o umbră
peste genunchii unui pământ desțelenit
mă ocup mai nou cu pașitul peste umbra unui cal
simplu, fără comentarii, doar vârfuri și călcâie
am un cuțit elvețian care îmi desface berea
îmi aduce micul dejun la pat
îmi umple biciul cu sunete
dii umbră, dii
spun pășind peste coada calului

atunci când îmi spun că s-ar putea totuși să mai existe
undeva se oprește un tren
îmi spune la ureche: timpul e doar un carton cu ouă
mă ocup cu o gară de sud
o gară pentru doi sau chiar mai puțin
simplu, fără clase, doar cărbuni și nimicnicie
am un cuțit elvețian care îmi desface amintirile
îmi aduce prânzul într-o pungă de plastic
îmi umple patul de sânge
aleargă trenule, aleargă
spun pașind peste macazuri

atunci când îmi spun că ora aceea se ascunde
undeva un om obosit cască
îmi transmite că perna e doar un simbol criptic
mă ocup de la stânga la dreapta
întâi locurile de la balcon, apoi parterul
simplu, fara bilete de voie, doar vieți înfundate în taste
am un cuțit elvețian care ar vrea să vă spună "bună seara"
îmi aduce inimi, rărunchi și degete disparate
îmi aminteste bemol că ar fi timpul
scrie poetule, scrie
îmi spun iar

și nu înțeleg de ce
nici măcar o singură dată
nu devin un altul