Celălalt
mă privea
cu ochi mari
din paharul cu votcă,
încrețit într-o moarte sidefie
- eu o crezusem neagră -
ca un foetus la borcan
din laboratorul
de biologie.

Uite, parcă îmi spunea...
uite în ce hal m-au adus iubirile,
despărțirile, iluziile...
toată viața ta
trăită ca pe o baricadă
părăsită
dintr-un oraș asediat
de umbre.

Pe urmă nu-mi mai amintesc
dacă am băut
paharul,
sau l-am ascuns,
undeva,
în cămară.

Sau poate că am rămas
cu el în mînă
într-o atitudine
hamletiană
obosită de prea multe
subînțelesuri.