Pe o apă-nvolburată merge grabnic gândul meu
Și se-ndreaptă dintr-odată chiar în sus, spre Dumnezeu.
Îl întreabă fără jenă cine e și ce poftește,
Unde s-a născut, din cine și din ce motiv trăiește.

Contragândul vine-ndată și-l atacă nesperat;
El iubește omenirea și n-o duce spre păcat.
Și-astfel gândurile mele se-nvrăjbesc și mă deprimă,
Căci nu știu care-i reală calea care mă exprimă.

Bun și rău, înger și demon se îmbină-ntr-o ființă,
O creează, îi dau formă și-o îndeamnă la credință.
Lumea toată-i o părere și ca dânsa suntem noi.
Doar iluzii și vedenii; fără ele suntem goi.