Rugina intră pe sub ușă
și foarfecă pielea vivandierelor
ca hârtia pe care se aștern poeme
cu burți incendiate de aer dezrădăcinat.

Rugina pășește cu tălpi împotmolite
în camera ce se-nvârte
în jurul axei nimicului întrupat
din sâni de lut ars și buze de câlți.

Rugina vâslește în pat ca barca lui Caron
pe apele de pe cealaltă parte a timpului,
șuvoaie de fier devorând de pe cearșafurile
împunse de coarnele fără vlagă a lunii.

Rugina colorează în ocru hemoglobina
din cuvintele părăsite de sens.
(Cine șoptește,
cine flutură cheile coapselor,
de vreme ce nimeni nu e în casă.)





















Les eaux de l’autre côté du temps

La rouille entre par-dessous de la porte
et déchire la peau des vivandières,
comme le papier sur lequel se couchent des poèmes
à ventres incendiés de l’air sans racines.

La rouille passe le seuil aux pas enlisés
dans la pièce qui tourne
autour de l’axe du rien incarné
aux seins de terre cuite et lèvres d’étoupe.

La rouille rame dans le lit comme la barque de Charon
sur les eaux de l’autre côté du temps,
en dévorant les torrents de fer des draps
percés par les cornes molles de la lune.

La rouille colorie en ocre l’hémoglobine
des mots abandonnés de leur sens;
( qui chuchote,
qui agite les clés des cuisses
du moment que personne n’est chez soi).