Tristețea lovește tăioasă
despărțirea aleargă printre noi
rece și albă și vie

ceva a pătruns înăuntru
un vânt dinspre nord
spărgând trăirea
în mărgele de sticlă colorată

rămâne să-mi aud vocea
să văd ochii aprinși
picurați din sticla universală a artistului
care a rotunjit toți ochii
spre a ne arăta neputința

în fond sunt strânsă într-un trup pirpiriu
și asta mi-e penitența