Un ochi am deschis;
în scris
am văzut.
Un anume amănunt mi-a plăcut:
marea se plimba
prin urechea mea
când ascultam poezia...
Și totusi,
n-am simțit
mai nimic;
mai demult simțeam
și cuvintele credeam
că mă fac să simt...
Poate doar am invățat să mă mint
și să spun că de fapt nu simt...
Și oare mai pot minți
pe acei copii
care scriu poezii?
Cred că am făcut un păcat
scriind un vers de neiertat
și am uitat
că și eu am scris;
sufletul mi l-am promis
unui abis de poezie...
Și am crezut că mi-e destinat
numai mie,
dar am zis fie!
Abisul cel greu
nu poate fi doar al meu.
Și totuși aș vrea
ca marea să fie doar a mea.