ea palidă sângele parcă-i albise
singurul lucru adevărat
singura care vede omul
nu un milion de fațete toate împrăștiate

spune că într-o zi voi avea copii
poate vor fi bastarzii mei
câteodată își lasă capul pe sânul meu
și ascultă marea
știe cum valurile timorate se sparg în uter
simte cum apa înghite firea

ea e farul care luminează întunericul
îmi arată nordul și sudul
niciodată nu cade în abis

dar ieri era palidă
și marea din mine s-a frânt în două
făcându-i loc să treacă
am rămas mută și aspră
sângele ei acum e putred
e negru și lucios, e păcură


privește, lucrurile devin
ea își ține sânul în mână și ascultă celulele
tumoarea se mișcă ovală, rotundă, ovală, rotundă
se teme de moarte
și mie mi-e frică și mă ascund

căzută în marea ei
ascultă valurile cum se sparg pustii
și încercă să aprindă întunericul