Nu văd acum afară, ci în mine
Și ochiul meu cel drept se reculege
Îl las închis. Să vreau să îmi dezlege
Cum pleac-un tren pierdut pe alte șine?
Să-l amăgesc că-ncep din nou s-alerge
În cerc, nebune, gările blajine?
Că pot aține calea, clandestine
Pe jos venind, doar orele pribege?

În verile ce nu mai vor să moară
Mă șuier-un mărfar din răsărit
Umbra lovită se-agață de scară
Rupându-se de trupul desfrunzit
Nu-mi mai râvnește privirea afară
ÃŽn mine port un triaj nenumit