nemurirea mea…

Lacrimi amare ii sarutau buzele,
si
cosmare reci ii alintau visele.
Iubirea ii parea ca o secreta arta,
iar viata ca o umbra si-n sfarsit,
ca o lumina moarta.

Avea iubire ca un spin,
Si nebunia unui inger.
Avea zambetul si tot trupul ca
un vis,
Si sarutul rece udat cu secrete.

Putea zambi cand plansul ii inunda sufletul,
Putea iubi cand viata ii arunca sageti
de ura-n spate
si reusea intotdeauna sa fie “ea”
cand dormea in sentimentele si visele mele.
Era nemurirea mea…