Stai dreaptă,
îmi spune moartea,
și-mi dă una peste visele
aplecate spre oameni
ce naiba cauți tu în câmp deschis,
doar te încuiasem sub câteva adevăruri incontestabile
și-ți spusesem că arborii fără de rădăcini
nu găsesc niciodată nordul
pleci tu așa bezmetică prin viețile altora,
cu numai două-trei povești în buzunare
uite ți-ai scos călușul
și-acum iar te îneci cu vorbele tale
hai treci acasă mai avem ceva timp de tescuit,
și scoate condurii ăia din picioare,
nu vezi că te împedici
de umbra ta?