Chiar acum citeam un poem despre Londra, despre
Tamisa.
Si m-am gandit sa scriu si eu despre Bucuresti, despre
Dambovita.
E chiar un troleibuz care merge pana pe chei.

Cat de saraca-i Tamisa ! Pe langa tine-mi pare
O copilita bogata inchisa-ntr-un colegiu de maici.
Tu ! Tu esti Slavita Femeie Usoara:
La tine toti se-nchina si toti tribut iti dau,
Chiar daca-ti mai arunca si vorbe de ocara.

Mai deunazi, mi-s pare ca doua turturele
Iti aruncau miloase chistocul de tigara,
Ce tocmai il fumasera-n suprema betie,
Ce voluptuos gasira calcand interdictia.
Si tu il primeai fara vorbe
Si fara ranchiuna varei Tamisa.

Odata, parca si-un cadavru ai primit
De al niste ucrainieni. Si tu l-ai dosit.
Si o masina de la un arab
Care vroia sa te sece
Ca s-o gaseasca,
Sa nu se-nece.
Cica faceai pe niznaiul
Si n-o dadeai inapoi.
Se vede ca bietul,
Din necugetare,
Nesocotise cam tare
Ce-l invatase profetul.

Nu stiu cum se face
Ca pe langa tine curg glasurile
Artistilor.
Se vede ca barbierul cunoscut
S-a obisnuit cu apa-nspumata.
Caci, ce-i totul ?
Deformatie profesionala.
Alta persoana,-a lui Verdi,
Iti este ruda buna dupa metafora mea.
Mauru-ti seamana leit la chip.
Dar Desdemona ? Ce-avura cu biata fata ?
De doua ori sarmana sa fie lichidata ?
Nu neg. Undele-ti doinesc
Cu glasul ragusit al cantatului lautar.

Oricat ai plange tu,
Numai pescarusii te-asculta
Cand vorbesti despre Bucur.

O vorba-ti mai spun si-apoi te las.
Uite ce-ti cer ! Zi-mi si mie ce stii
Despre domnita aceea, grecoaica Ralu,
Si despre mult preafrumoasa
Kera Duduca.
Adio !