In linistea serii de toamna ,
S-aude o frunza cazand ,
Atat de simpla si calma
S-apropie incet de pamant.

O lacrima racita,tacuta,
Pe obrazul de vreme brazdat,
Se-ndreapta nesigur,s-usuca
Spre suspinul prea apropiat.

O pala de vant strain, ratacit
Pe frunza o poarta spre iarna.
De pe obrazul acum galbenit
Culege grabit inc-o taina.