Tu îmi presari în suflet căldura neuitării,
Șoptindu-mi vorbe dulci cu glasul trist al mării,
Iară chipul tău fraged se prinde-n a mea minte -
De vreau, nu pot să uit a tale dulci cuvinte.

Durându-mă în suflet, în minte și în versuri
Dragostea ta s-așterne cu drage înțelesuri
Și răspândindu-se în mine cu dulcea ei grăire
Mă-ndeamnă către tine - o dragă amintire.

Cum ne iubim noi astăzi în zorii depărtării
Străbat doar valuri tulburi pe necuprinsul mării,
Și-aș vrea din nou să simt cu patimă bătând,
Inima ce-am lăsat-o plângând și tremurând.

De m-aș întoarce numai, iubindu-te pe tine
Viața mea nebună, fugindă dinspre mine
Ar face loc deodată frunzișului simțirii
Pe când natura sfântă ne-ar dărui iubirii.

(pt. Cris)