Imi manjesc trandafirii cu miere,
ispitind frunzele copacilor sa cada,
motoare zburatacind prin vazduhuri inegale in cautare de piloti motori,
contempland flori de mar ce isi comprima petalele pana la epuizare,
pe margini de camp, pe capete de spini,
zdrobindu-se de pamant cu capete de albine sub brate,
razand si chiuind,
imi astup trandafirii sub miere,
imortalizandu-le fiecare licarire, pana la ultima,
pe o panza veche de canepa, ce imi aduce aminte de catanie,
si de reimprospatarea gurilor flamande, cu ceara,
revitalizare,
sau indiferent ce nume poseda aceasta forma de trunchiere
a realitatii.

Frunzarele sunt pregatite, iar campiile continua sa urce,
cu pluguri cu tot,
cu tot cu zgomotele semintelor infipte in peretii pistilelor,
ziduri construite impotriva focului ce sta sa se reverse,
duc mana la buzunarul cu chibrituri, greoi,
cu fiecare floare transformata acum in pietroi
si infipta cu dintii in inelarul meu,
atarnand,
cu fiecare frunza ce zumzaie in jur ca o presimtire,
razand si chiuind,
si mierea mea care le acopera pe toate,
din margini de camp, pe capete de spini,
coagulandu-le intr-o singura reimprospatare,
redefinire,
sau indiferent ce nume poseda aceasta forma de exterminare
a realitatii.

Focul e pus, iar lumile patrund usor in nedefinire.
E timpul sa bat gongul dupa cum ne fusese intelegerea.
Iarna poate sa inceapa.