Îți amintești oare de crucea de piatră,
Martora lacrimilor noastre căzute
Pe obrajii de iarbă ai lui?
Cum priveam spre abis și-ntrebam
Dacă ar fi să murim în aceeași cădere
Prin golul viclean?
Ei bine, aseară,
Împreuna cu amintirea capului tău
Culcat la mine în poală
Am rupt-o în mii de bucăți.
Și n-a curs sânge așa cum mă așteptam,
Nici n-a-nceput să doară...
A urlat în mine, pentru întâia
Și ultima oară,
Dorința de a ajunge în pelerinaj,
Singură și beată,
Să pun o floare
La mormântul verilor noastre de altădată.

Îți amintești oare de crucea de piatră
De acolo de sus?
E singură și nu mai speră
Ca iarna ori vara,
Iubire stingheră,
Să alunece spre nicăieri.


16 decembrie 2002